Ghid practic de chirurgie colorectala minim invaziva

Un ghid concis, color, pas cu pas, pentru efectuarea interventiilor chirurgicale colorectale
Nou aparut si bogat in ilustratii, acest volum ofera indrumari succinte privind efectuarea interventiilor chirurgicale minim invazive (laparoscopice si robotizate) la nivelul colonului si al rectului, fiind adresat, in principal, rezidentilor in chirurgia generala si medicilor specialisti in chirurgia colorectala si cea oncologica. Ghidul practic de chirurgie colorectala minim invaziva are o abordare concisa si eficienta, sub forma unor enumerari pe puncte, pentru a descrie cum sa incepeti o procedura, cum sa efectuati interventii chirurgicale obisnuite la nivelul intestinului, al colonului si al rectului si cum sa gestionati problemele intraoperatorii frecvente in chirurgia colorectala. Sunt discutate metode alternative pentru fiecare etapa, precum si dificultatile uzuale si modul de evitare a acestora.
Ilustratii color si imagini intraoperatorii, insotite de videoclipuri explicate, ghideaza cititorii pas cu pas prin operatiile realizate cel mai frecvent de chirurgii generali, colorectali si oncologi. Aceasta editie include ultimele noutati si cele mai recente proceduri in chirurgia colorectala minim invaziva si robotica.
Impartit in patru sectiuni, acest ghid practic acopera:
- Notiuni introductive, inclusiv pregatirea salii de operatie si pozitionarea pacientului.
- Interventii chirurgicale abdominale.
- Introducere in chirurgia robotica.
- Abordarea complicatiilor si a dificultatilor in chirurgia colorectala.
Prefata editiei in limba romana
Chirurgia colorectala minim invaziva a devenit, in ultimii ani, o componenta importanta a practicii chirurgicale moderne, reprezentand o evolutie ce combina eficienta terapeutica cu reducerea semnificativa a impactului interventiilor asupra pacientilor. Dezvoltarea acestei tehnici a fost impulsionata de progresele tehnologice recente si de necesitatea constanta de a imbunatati rezultatele postoperatorii si calitatea vietii pacientilor. Editia in limba romana a lucrarii „The Handbook of Minimally-Invasive Colorectal Surgery” (Ghid practic de chirurgie colorectala minim invaziva), semnata de reputatii chirurgi Nitin Mishra si Abdulaziz M. Saleem, constituie o valoroasa resursa practica destinata chirurgilor specializati in interventii colorectale, rezidentilor in chirurgie generala si tuturor profesionistilor din domeniul medical interesati sa-si perfectioneze tehnicile operatorii.
Structura lucrarii este conceputa astfel incat sa faciliteze o consultare rapida si eficienta, oferind un ghid practic accesibil chiar inainte de efectuarea interventiilor chirurgicale propriu-zise. Autorii au optat pentru un stil clar si pragmatic, punand accent pe sfaturi utile si aspecte esentiale ale tehnicii chirurgicale. Volumul reprezinta un auxiliar ideal pentru tratatele teoretice. Acesta se concentreaza pe pregatirea preoperatorie riguroasa si pe derularea optima a interventiilor chirurgicale minim invazive, incluzand, totodata, o prezentare introductiva a chirurgiei robotice, subliniind avantajele acesteia, cum ar fi precizia crescuta, ergonomia imbunatatita pentru chirurg si reducerea riscurilor asociate interventiilor complexe.
Un merit important al acestei carti il constituie ilustratiile si diagramele intraoperatorii detaliate, care faciliteaza intelegerea etapelor chirurgicale si reproducerea fidela a tehnicilor descrise. Prin urmare, acest volum se inscrie perfect in nevoia continua de actualizare si perfectionare profesionala, reprezentand un ghid indispensabil pentru chirurgii romani, care doresc sa adopte si sa-si rafineze tehnicile de chirurgie colorectala minim invaziva.
Felicit initiativa editurii Prior de a traduce aceasta lucrare si sunt convins ca ea va reprezenta un sprijin semnificativ pentru formarea rezidentilor si dezvoltarea continua a chirurgilor, contribuind astfel direct la progresul chirurgiei colorectale in Romania si oferind pacientilor nostri acces la cele mai avansate abordari terapeutice.
Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu
Presedintele Societatii Romane de Chirurgie